După cum vă povesteam deunăzi, sfârşitul săptămânii trecute ne-a găsit la Castelul Bánffy din Bonţida, cu expoziţia Reşedinţe nobiliare din România

Dar să vă povestim întâi despre eveniment. Aflat la cea de-a XII-a ediţie, Barock - Zilele Castelului Bánffy din Bonţida este o celebrare a patrimoniului cultural, care adună în fiecare an un public foarte variat - atât membri ai comunităţii locale cât şi "citadini" din Cluj, Turda, Dej şi nu numai. Anul acesta, vizitatorii castelului au avut ocazia de a vedea filme, expoziţii, demonstraţii de călărie, au luat parte la discuţii pe teme interesante şi actuale sau şi-au putut încerca îndemânarea la tirul cu arcul şi atelierele de meşteşuguri tradiţionale. De asemenea, au avut loc tururi ghidate, unde participanţii au putut afla istoria seculară a castelului, provocările prin care Fundaţia Transylvania Trust trece pentru a-l restaura şi perspectivele de viitor.

Noi am plecat din Bucureşti vineri pe la prânz, sperând să ajungem la Bonţida pe seară şi, eventual, să dăm o tură şi prin Cluj. Am făcut un scurt popas în Sibiu şi apoi am repornit la drum, bănuind că nu o să ajungem totuşi la ora sperată. Pe la Sebeş, devenise deja o certitudine - după cum poate unii ştiţi, de ceva vreme se lucrează la centură şi, mai ales acum la sfârşitul perioadei de concedii, este foarte aglomerat. Noi nu ştiam. 

După câteva ore, adică undeva puţin după miezul nopţii, am văzut luminile Clujului de pe dealul Feleacului. Faină privelişte! Încă puţin şi am ajuns în Bonţida, am trecut pe lângă castel şi ne-am dus la somn.

Sâmbătă dimineaţa, la 8, intram pe poarta castelului. Ca o paranteză, pentru noi, membrii „diviziei” Monumente Uitate detaşaţi la eveniment, era prima vizită la Bonţida, aşa că totul se derula cu un sentiment de woooow!. La 11 am terminat de montat expoziţia şi am pornit să explorăm castelul şi împrejurimile şi să vedem demonstraţiile hipice. La 13, ne-am întors pentru a vernisa expoziţia şi pentru a povesti despre proiectul Monumente Uitate celor interesaţi.

Apoi, în capela castelului am admirat expoziția Premiile OART 2011 - Bienala Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România. Printre proiecte am descoperit şi frumoasele diorame ale Colecţiei Muzeale a Armenilor din Transilvania, găzduită de Castelul Apafi din Dumbrăveni.

După, am hotărât să ne testăm îndemânarea la tirul cu arcul, am admirat demonstraţiile meşterilor şi am stat la concerte. Din când în când, ne mai întorceam să aruncăm un ochi peste expoziţie, să verificăm ca totul să fie în ordine. De fiecare dată, ne bucuram când vedeam că oamenii stăteau şi citeau, câţiva chiar luau notiţe şi, ocazional, mai auzeam câte un „A, uite! Monumente Uitate! Hai să vezi!”.

A doua zi am continuat să ne bucurăm de eveniment şi de atmosfera relaxată de sfârşit de vară. Ne-am alăturat turului ghidat şi apoi am continuat să explorăm castelul, mergând în lapidarium pentru a vedea cele câteva sculpturi originale ce încă se păstrează aici, sculpturi realizate în secolul al XVIII-lea de Johannes Nachtigall, important sculptor al barocului transilvan.

Apoi, în clădirea Miklós, am admirat pentru prima dată câteva dintre lucrările de grafică pe care contele Miklós Bánffy (ultimul proprietar al castelului înainte de naţionalizare şi cel care a refăcut corpul ce astăzi îi poartă numele) le-a făcut pentru operele lui Béla Bartók. De altfel, contele a fost un scriitor şi grafician foarte talentat. Puteţi citi mai multe despre el şi vedea câteva dintre portretele pe care le-a făcut unor importanţi politicieni contemporani ai săi aici. După, am ascultat pentru prima dată şi cu mare plăcere muzica şi poveştile trupei Cobzality.  

Pe seară, temerile noastre s-au adeverit şi a început să plouă. Repede, repede, am dus expoziţia la adăpost, scenă amuzantă, cel puţin pentru noi, căci aveam şi coloană sonoră asigurată de Budapest Bár, care cântau la momentul respectiv nişte piese ce păreau scoase din filmele lui Emir Kusturica. Văzând că ploaia nu prea dă semne că s-ar opri, ne-am apucat să împachetăm. Din când în când, ne mai uitam pe fereastră şi vedeam cum plouă cu soare. Dacă a ieşit curcubeul nu ştim, dar dacă a ieşit, cineva sigur a prins nişte cadre reuşite. 

Am terminat la fix pentru concertul byron, de care ne-am bucurat ca de un premiu binemeritat. Pe urmă, pe clădirea Miklós a avut loc o proiecţie cartată, care a fost atât de bine primită încât cei de la Visual Skin au fost "nevoiţi", în aplauzele publicului, să o proiecteze de două ori. 

Am plecat spre Bucureşti la scurt timp după şi am prins răsăritul pe autostradă. Zen.
A, şi weekendul viitor ne găsiţi la Timişoara, la festivalul PLAI.

Şi povestea excursiei noastre în imagini:
- click pe imagine pentru a deschide galeria -



0 Comentarii